Social

Centru de reabilitare și recuperare după adicții, la Tg. Mureș

Este un proiect pe care Primăria intenționează să-l finanțeze inclusiv cu fonduri europene.

Primarul Dorin Florea a precizat că sediul provizoriu al centrului va fi în Bastionul Dogarilor din Cetate, iar în cel mult 3 luni Consiliul Local va fi chemat să se pronunțe pentru a valida acest demers:

Avem un termen de 3 luni pentru a găsi voluntari – sociologi, psihologi, medici, societăți, instutuții de învățământ, oameni din Primărie, încât să și schițăm posibilitatea ulteriorară, pe lângă consiliere, discuții, conștientizare, și formula unui parteneriat. Pentru că vom dezvolta un centru lângă Tg. Mureș, într-un mediu care să îndeplinească toate condițiile, în care oamenii să fie recuperați la o viață normală. Va trebui să identificăm echipa de lucru, să discutăm individual. Apoi, va avea loc o ședință specială a Consiliului Local, în care acei oameni vor susține acest proiect. La început, nimeni din cei care cred în acest proiect nu va pune problema banilor pe primul plan, dar dacă e o voință a orașului, ea trebuie exprimată prin votul Consiliului Local.

Inițiatorul proiectului, economistul Călin Zamfirescu, a activat ani în șir la Cluj Napoca într-un demers similar de recuperare din adicții, care funcționează cu succes.

Este vorba de implementarea unui model de recuperare a dependențelor de alcool, droguri, jocuri de noroc, prin care să se depășească ideea preconcepută că dependența nu este o boală:

Metoda pe care vrem să mergem în recuperare se numește ”metoda Minnesota”, care a salvat zeci de milioane de oameni până acum. Este o terapie de grup și individuală bio-psiho-socio-sprirituală, are grijă de nutriție, de bucla în care te afli, de valorile pe care le-ai uitat, de stările tale emoționale. Vom avea nevoie de profesioniști acreditați în adicții iar tot procesul aceasta va necesita bani. Împreună cu domnul primar am pus la cale un proiect la care eu lucrez. Accesăm fonduri europene, cu o finanțare pe termen mediul și lung, de minimum 3-5 ani, pentru activitatea curentă. Avem deja câțiva oameni, consilieri spirituali, care deja s-au oferit să vină voluntari.

Inițial, centrul va funcționa la Tg. Mureș, apoi va fi extins în întreg județul. Coordonatorul proiectului a explicat că după selectarea personalului urmează o perioadă de probă, iar cei angajați vor urma un curs în adicție, la Cluj. Aceștia vor fi apoi acreditati, după care Centrul de recuperare din adicții de la Tg. Mureș va fi acreditat de Ministerul Muncii.

Valeriu Russu

The post Centru de reabilitare și recuperare după adicții, la Tg. Mureș appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Centru de reabilitare și recuperare după adicții, la Tg. Mureș

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button