Știri

Azomureș se retrage de pe trei piețe energetice în doar trei luni. Romgaz pregătește repornirea combinatului de la Târgu Mureș

Azomureș renunță la licența de furnizare a energiei electrice, aceasta fiind a treia retragere a companiei de pe piețele energetice în numai trei luni. Decizia vine după preluarea activității de producție a combinatului de către compania de stat Romgaz, care pregătește reluarea fabricării îngrășămintelor chimice la Târgu Mureș.
Potrivit Profit.ro, retragerea licenței de furnizare a energiei electrice, cu numărul 2338, a fost aprobată de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în ședința din 6 octombrie 2026.
Licența fusese emisă în august 2022 și avea valabilitate până în august 2027.
Decizia vine după alte două retrageri din activitățile de tranzacționare a energiei. La 26 iulie, Azomureș a renunțat, la propria solicitare, la participarea pe piața centralizată a gazelor naturale, iar la 15 septembrie a fost retrasă de pe piața centralizată a certificatelor verzi, potrivit evidențelor OPCOM.
Romgaz pregătește reluarea producției la Târgu Mureș
Retragerile au loc în contextul preluării de către Romgaz a activelor și activității de producție a combinatului Azomureș. Tranzacția a fost finalizată la 1 septembrie 2026 și a inclus activele industriale, contractele și personalul necesar desfășurării activității.
Romgaz a anunțat că repornirea combinatului necesită verificarea instalațiilor, efectuarea unor teste tehnice, lucrări de mentenanță și evaluarea sistemelor de siguranță, după perioada îndelungată de întrerupere a producției.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Azomureș se retrage de pe trei piețe energetice în doar trei luni. Romgaz pregătește repornirea combinatului de la Târgu Mureș

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button