Social

Crescătorii de albine din Mureș și Brașov, afectați de ploi

Precipitațiile din ultimele două luni, chiar însemnate cantitativ, nu au afectat culturile agricole din județ Mureș, spun specialiștii.
Directorul Direcției Agricole Mureș, Ioan Rus, a explicat că din cele aproape 700 de hectare inundate au fost afectate sub 30 la sută, deci fermierii nu vor fi despăgubiți. Însă aceștia vor beneficia de subvenția întreagă de la APIA, chiar dacă nu obțin producțiile minime stabilite prin lege, precizează Ioan Rus:

Pentru a beneficia de sprijin de calamități, trebuie să fie produse pagube de peste 30% din culturile unei zone, ceea ce nu s-a constatat. S-au retras apele și culturile, doar parțial au fost afectate. Aceste procese verbale de constatare trebuie ca fermierii să le depună la APIA, iar în situația în care nu realizează anumite producții, la sfecla de zahăr și soia, nu vor fi penalizați la subvenția care o au.

În județul Brașov au fost inundate 40 de hectare de porumb și de pășune din zona râului Olt, nefiind necesară acordarea de despăgubiri, a declarat pentru Radio Tg.Mureș directorul Direcției Agricole Brașov, Ion Stan:

Avem aproximativ 10 hectare de porumb inundate, dar apele nu au acoperit cultura, și pășine în jur de 36 de hectare. În rest, la culturi nu avem semnalate pagube datorită ploilor, respectiv sfeclă de zahăr, porumb, grâu, orz, ovăz. Nu am avut grindină, un lucru foarte important – au fost căderi foarte ușoare care însă nu au afectat.

Cele mai mari probleme le-au avut însă apicultorii.
În Mureș, aceștia au trimis luna trecută adrese autorităților locale și parlamentarilor pentru a obține sprijin de la Ministerul Agriculturii .
Și crescătorii de albine din Brașov spun că au fost afectați de vreme, însă evaluarea pagubelor se va face abia după ce aceștia se întorc din pastoral, a explicat șeful Direcției Agricole, Ion Stan.

Valeriu Russu

The post Crescătorii de albine din Mureș și Brașov, afectați de ploi appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Crescătorii de albine din Mureș și Brașov, afectați de ploi

Credit autor: MIRELA ROTAR.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button