JCI Târgu Mureș câștigă titlul de „Cea mai remarcabilă organizație locală din Europa” la Lyon!

jci-targu-mures-castiga-titlul-de-„cea-mai-remarcabila-organizatie-locala-din-europa”-la-lyon!

În perioada 8-11 mai a avut loc la Lyon, Franța, Conferința Europeană Junior Chamber International (JCI). Evenimentul a reunind membrii JCI, senatori și speakeri din întreaga Europă, dar și de pe alte continente.

JCI România a fost reprezentată de o delegație formata din 12 persoane, dintre care doi reprezentanți ai organizației din Târgu Mureș: Marius Giurgiu –  director JCI Târgu Mureș și  Alexandra Botos – președinte JCI Târgu Mureș. Conferința s-a desfășurat pe parcursul a 4 zile, programul fiind unul consistent, unde cei peste 1600 de participanți prezenți au putut experimenta diferite training-uri oficiale JCI, workshopuri de dezvoltare personală etc. În cadrul acestei conferințe au fost semnate acorduri importante în cadrul programului de twinning. JCI Târgu Mureș a semnat un acord cu JCI Malta urmând ca prin intermediul acestor parteneriate, nu doar să se viziteze reciproc ci și să organizeze evenimente comune, sprijinindu-se în activitățile lor.

Premii peste premii în ultimii doi ani

Dacă în urmă cu 2 ani, la Basel, JCI Târgu Mureș se făcea remarcată și câștiga premiul Most Outstanding New Local Organization in Europe (cea mai remarcabila nouă organizație JCI din Europa), respectiv la Amsterdam în toamna aceluiași an, Most Outstanding New Local Organization in the World (cea mai remarcabila noua organizatie JCI din lume), anul acesta JCI Târgu Mureș a urcat din nou pe scena pentru a ridica trofeul acordat pentru Most Outstanding Local Organization in Europe (cea mai remarcabilă organizație locală din Europa).

„Este de menționat că în etapa finală pentru acest premiu s-au numărat organizațiile JCI din orașe precum Dublin și Manchester, cu o vechime mult mai mare decât JCI Târgu Mureș. Acest premiu încununează efortul celor 4 ani de muncă intensă, de la afilierea oficială la rețeaua JCI, a tuturor membrilor JCI Târgu Mureș, care an de an se implică tot mai mult în proiecte benefice orașului nostru, străduindu-se să angreneze cât mai multă lume și mai ales încercând să îi facă pe ceilalți să conștientizeze nevoia de empatie și implicare sociala. Planurile celor de la JCI Târgu Mureș nu se opresc aici, dorindu-și să creeze mult mai multe proiecte de impact și benefice comunității târgumureșene”, au transmis membrii organizației.

În viitorul apropiat, JCI Târgu Mureș va participa la Congresul Mondial JCI care se va desfășura în perioada 4-8 noiembrie 2019, la Tallinn, Estonia, unde va reprezenta Europa ca și candidată pentru premiul mondial de „Most Outstanding Local Organization”.

Post-ul JCI Târgu Mureș câștigă titlul de „Cea mai remarcabilă organizație locală din Europa” la Lyon! apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: JCI Târgu Mureș câștigă titlul de „Cea mai remarcabilă organizație locală din Europa” la Lyon!

Credit autor: Elena.Polearus.

Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.