Social

Reghin: bărbat reţinut pentru infracţiuni la regimul rutier

Polițiștii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au reţinut joi, 30 mai, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 34 de ani, cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier.

Astfel, în jurul orei 1.55, poliţişti de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au oprit în trafic, pe strada Salcâmilor din localitate, o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Ibăneşti, căruia în urma testării cu aparatul etilotest i-a rezultat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce vehicule suspendat pentru săvârşirea unei alte abateri la regimul rutier. Faţă de bărbatul în cauză, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

 

 

Post-ul Reghin: bărbat reţinut pentru infracţiuni la regimul rutier apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Reghin: bărbat reţinut pentru infracţiuni la regimul rutier

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button