Social

Sărbătoarea sfinților Petru și Pavel

Creştinii ortodocşi şi catolici îi cinstesc, astăzi, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cei mai importanţi apostoli ai lui Isus Hristos.

De asemenea, peste 450000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica.

Remus Rădulescu despre semnificaţia evenimentului:

Simon Petru, un pescar din Galilea, a devenit șeful apostolilor după Înălțarea lui Iisus Hristos la cer. El fusese chemat de Iisus prin cuvinte profetice: „Vino după Mine și vei și pescar de oameni”. Pavel, un rabin la început persecutor al creștinilor, s-a convertit în urma unei viziuni în drum spre Damasc și a devenit al 13-lea apostol, cu misiunea de a răspândi creștinismul în rândul păgânilor. Cei doi apostoli au întemeiat comunități creștine, Petru – în Palestina și la Roma, Pavel – în Asia Mică și Grecia. Petru și Pavel au sfârșit ca martiri la Roma, în timpul persecuției Împăratului Nero. Ei sunt sărbătoriți în aceeași zi încă din anul 258, când rămășițele lor pământești au fost transferate pe Via Appia din Roma, în locul numit La Catacombe. Astăzi, moaștele Sfinților Petru și Pavel se păstrează în două bazilici construite în cinstea lor: Sfântul Petru din Vatican și Sfântul paul, în sudul Romei.

The post Sărbătoarea sfinților Petru și Pavel appeared first on Radio Romania Targu Mures.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Sărbătoarea sfinților Petru și Pavel

Credit autor: Corina Muntean.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button