Sport

Câte un singur punct, dar prețios

Ambele echipe mureșene din seria 9 a Ligii a III-a de fotbal au obținut câte un singur punct pe teren propriu în etapele a IX-a în turneele play-off și play-out. Remizele pe teren propriu sunt considerate de regulă semieșecuri, dar punctele echipelor Unirea Ungheni și Avântul Reghin au importanța lor. Cel mai valoros este cel obținur de reghineni, care au îndepărtat după 1-1 cu Unirea Alba Iulia ultimele emoții în privința retrogradării. Formația oaspete se afla la 4 puncte în urma Avântului și cu remiza obținută reghinenii și-au păstrat înaintea ultimei etape avantajul față de al doilea loc retrogradabil. Deja retrogradată era Sticla Arieșul Turda. În ultima etapă mureșenii vor juca pe terenul formației Gloria Bistrița, prima clasată, dar rezultatul nu mai are importanță doar pentru palmares. În turneul primelor patru s-a disputat ultima etapă a fazei a doua și Unirea Ungheni a încheiat sezonul cu fruntea sus, 2-2 cu CS Hunedoara, câștigătoarea neînvinsă a seriei. Calificată în play-off, formația mureșeană a susținut doar patru jocuri pe teren propriu și cinci în deplasare. Unirea a cedat câte o singură dată în fața celor trei adversare, încheind turneul pe locul 3, cu 2 victorii și 4 rezultate de egalitate, două în fața câștigătoarei și unul pe terenul celei de-a doua calificate la barajul de promovare, Metalurgistul Cugir. Pe aceasta a și învins-o în jocul de pe teren propriu, a doua victorie fiind cea obținută cu Viitorul Cluj, a patra echipă din grupul fruntașelor.

Post-ul Câte un singur punct, dar prețios apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Câte un singur punct, dar prețios

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button