Sport

Crosul „Prietenii Pompierilor” la Târgu Mureș

Duminică, 8 septembrie 2024, toți iubitorii de sport și mișcare, indiferent de vârstă, sunt invitați să participe la o nouă ediție a competiției sportive „Crosul Prietenii Pompierilor”. Evenimentul se va desfășura în incinta Platoului Cornești din municipiul Târgu Mureș și este organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș.

Înscrierile vor avea loc la fața locului, în zona de start a competiției, la intrarea pe aleea spre Grădina Zoologică. Acestea se vor desfășura în intervalul orar 09:30-10:30 în ziua competiției. Primul start va fi dat la ora 11:00, iar organizatorii recomandă participanților să ajungă mai devreme pentru a completa formularele necesare și a primi numărul de concurs.

Crosul este deschis pentru toate categoriile de vârstă, iar participanții vor fi împărțiți astfel:

  • Copii până la 7 ani (mixt)
  • 8-10 ani (mixt)
  • 11-12 ani (mixt)
  • 13-14 ani (mixt)
  • 15-17 ani (mixt)
  • Peste 18 ani – masculin
  • Peste 18 ani – feminin

Participarea este gratuită, iar la finalul competiției, cei mai rapizi alergători vor fi premiați. De asemenea, evenimentul va include și activități sportive, informative și educative organizate de personalul ISU Mureș, oferindu-le participanților oportunitatea de a petrece un weekend activ și plin de distracție.

Regulamentul competiției: https://isums.igsu.ro/…/e94df505-dddd-45df-b391…

„Vă așteptăm să petrecem împreună acest weekend plin de activități sportive, informative și educative organizate de personalul ISU Mureș”, se precizează pe pagina de Facebook a ISU Mureș.

(D.C.)

Post-ul Crosul „Prietenii Pompierilor” la Târgu Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Crosul „Prietenii Pompierilor” la Târgu Mureș

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button