

CSM Târgu Mureș a reușit una dintre cele mai spectaculoase victorii ale sezonului sâmbătă, 13 decembrie, impunându-se în deplasare pe terenul formației CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, după un meci spectaculos, cu scorul de 110-105 (31-27, 18-25, 29-21, 17-22, 15-10). La pauză, echipa mureșeană era condusă cu trei puncte de adversari, scor 49-52, însă repriza a doua a adus marcări și puncte importante în joc.
La finalul unei partide tensionate, câștigate pe terenul unei adversare redutabile, antrenorul principal al CSM Târgu Mureș, Faragó Péter, a vorbit despre semnificația acestui succes, despre parcursul echipei din ultimele etape și despre nevoia de unitate și susținere în perspectiva meciurilor decisive care urmează.
„Acest parcurs a început la meciul de la Oradea, când mulți au trecut ușor peste înfrângere, deși, din punctul meu de vedere, am jucat bine raportat la nivelul nostru. Victoria de astăzi a fost prima în care am reușit să învingem o echipă mult mai puternică și mai bine susținută financiar decât noi, în plus, în deplasare. Am câștigat printr-un joc organizat de la început până la final, iar prin acest succes am redeschis lupta pentru calificarea în play-off, lucru de o importanță majoră. Înaintea următoarelor meciuri, fiecare dintre noi poate decide cum se poziționează alături de echipă. Pentru băieți, în această perioadă ar conta enorm încurajarea, sprijinul, susținerea și energia pozitivă venite din tribune – în locul nemulțumirilor și al răutății. Aceasta este, din punctul meu de vedere, o alegere simplă și vă rog să o faceți. Noi vom continua să construim, pentru că acest meci ne-a solicitat enorm, iar în curând vom juca din nou. Sper ca la partida cu Voluntari sala să fie plină. Îi felicit pe jucători, au fost fantastici”, a declarat antrenorul.
Diana CĂRBUREAN
Post-ul CSM Târgu Mureș, victorie de foc la Vâlcea apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: CSM Târgu Mureș, victorie de foc la Vâlcea
Credit autor: redactia.

