Sport

Derby județean în Liga III, doar pentru „orgolii”

În etapa a XVI-a, a VII-a a returului Ligii a III-a de fotbal, pe stadionul Central din Ungheni se dispută partida dintre cele două echipe ale județului Mureș care evoluează în Seria 9. Formația locală Unirea 2018 primește vineri, 16 aprilie, de la ora 17.00, vizita Avântului Reghin. Cu trei etape înaintea finalului ediției cele două echipe mureșene ocupă locurile 4, respectiv 3, dar la distanță de peste 10 puncte de primele două clasate, Unirea Dej și CSO Cugir, care și-au asigurat prezența la barajul de promovare. Este așadar doar un derby mureșean, unul al orgoliilor, o eventuală revanșă a echipei din Ungheni. Reghinenii s-au impus în tur cu un scor categoric, un 5-0 cu toate cele cinci goluri reușite spre finalul partidei și au cu un punct mai mult decât Unirea. Nu se poate vorbi așadar despre locurile pentru baraj, nici despre cele retrogradabile, dar cele două sunt amenințate din spate de Sticla Arieșul și Turda Unirea Alba Iulia, aflate la 2 puncte în urma Unirii Ungheni. Ultimul loc și l-a „adjudecat” deja Industria Galda, în timp ce CS Ocna Mureș mai poate recupera, având 3 puncte sub CS Hunedoara și 6 față de Sănătatea Cluj. Ultima etapă a sezonului regulat este programată în 30 aprilie.

Post-ul Derby județean în Liga III, doar pentru „orgolii” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Derby județean în Liga III, doar pentru „orgolii”

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button