Sport

FOTO: Intaro Open ATP Challenger 75, succes istoric la Târgu Mureș

Timp de o săptămână, municipiul Târgu Mureș s-a aflat pe harta tenisului profesionist internațional, găzduind în premieră un turneu din circuitul ATP Challenger 75. Intaro Open s-a încheiat cu succes, după meciuri de un nivel ridicat și o organizare apreciată de participanți.

Competiția, desfășurată în perioada 22-27 iunie, pe terenurile Bazei Sportive Intaro Open, a reunit jucători valoroși din circuitul internațional și a oferit publicului partide spectaculoase, disputate într-un autentic spirit de fair-play.

Spectacol în finala de dublu

Trofeul probei de dublu a fost adjudecat de perechea formată din Thijmen Loof (Olanda, locul 1.494 ATP) și Kaito Uesugi (Japonia, locul 1.342 ATP), care s-a impus în finală, sâmbătă, 27 iunie, în fața cuplului alcătuit din Stefan Latinovic (Serbia, locul 1.292 ATP) și Michael Vrbensky (Cehia, locul 662 ATP), după un meci echilibrat, încheiat cu scorul de 2-6, 7-6, 10-6.

„Un trofeu se câștigă pe teren, dar se celebrează împreună. Festivitatea de premiere a finalei de dublu a marcat primul moment în care campionii Intaro Open ATP Challenger 75 au ridicat trofeul deasupra capului, după o săptămână de muncă, sacrificii și tenis de cea mai bună calitate.

Felicitări campionilor și finaliștilor pentru nivelul excelent al jocului și pentru spectacolul oferit publicului din Târgu Mureș! Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la succesul acestei prime ediții: jucători, arbitri, voluntari, parteneri, sponsori și, bineînțeles, spectatorilor care au fost alături de noi în fiecare zi”, au transmis organizatorii competiției.

Sumit Nagal, campion la simplu

În proba de simplu, titlul a fost câștigat de Sumit Nagal (India, locul 219 ATP), care l-a învins în finală pe francezul Felix Balshaw (locul 259 ATP), în două seturi, 6-3, 7-5.

Festivitatea de premiere a finalei de simplu a marcat încheierea oficială a primei ediții a turneului, eveniment care a adus la Târgu Mureș tenis profesionist de cel mai înalt nivel și a deschis un nou capitol pentru sportul mureșean.

„Ceremonia de premiere a finalei de simplu a pus punct primei ediții a Intaro Open ATP Challenger 75, un turneu care a adus tenis profesionist de cel mai înalt nivel la Târgu Mureș și a scris o nouă pagină în istoria sportului românesc. Felicitări campionului Sumit Nagal, finalistului Felix Balshaw și tuturor jucătorilor care au făcut din această ediție un adevărat spectacol! Mulțumim sponsorilor, partenerilor, voluntarilor, arbitrilor, echipei de organizare și tuturor celor care au fost alături de noi pe parcursul acestei săptămâni. Iar cel mai mare mulțumesc merge către publicul care a umplut tribunele și a creat o atmosferă extraordinară în fiecare zi”, au transmis reprezentanții clubului organizator, Intaro Sport din Târgu Mureș.

(A.T.)

Galerie foto:

Post-ul FOTO: Intaro Open ATP Challenger 75, succes istoric la Târgu Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: FOTO: Intaro Open ATP Challenger 75, succes istoric la Târgu Mureș

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button