

Echipa de handbal masculin a CSM Sighișoara a disputat duminică, 7 decembrie, ultima partidă a turului din Liga Zimbrilor, pe terenul formației SCM Politehnica Timișoara. Mureșenii au avut parte de un meci dificil, început sub semnul dominării gazdelor, care au intrat la pauză cu un avantaj clar, scor 17–11. Diferența s-a menținut și în partea secundă, iar partida s-a încheiat cu victoria categorică a timișorenilor, 38–25.
Deși rezultatul nu a fost cel dorit, înfrângerea nu a fost singura concluzie a echipei la finalul acestei prime jumătăți de campionat. Marți, 9 decembrie, reprezentanții clubului au publicat un mesaj amplu pe pagina oficială de Facebook, în care au reflectat asupra parcursului lor din turul competiției.
„Un tur plin de emoție, încercări, momente grele, dar și secvențe care ne-au ținut în picioare, ne-au făcut să credem și ne-au arătat că echipa noastră are suflet. Da, am fost subiectivi în acest clip. Am ales să adunăm doar momentele frumoase, cele care ne dau putere să continuăm, să creștem și să construim mai departe. Pentru că fiecare pas înainte, oricât de mic, merită să fie văzut și simțit”, au transmis aceștia.
În mesajul lor, oficialii clubului au transmis mulțumiri celor care le-au fost alături în această perioadă dificilă, subliniind rolul esențial al comunității: „Mulțumim suporterilor, celor care au fost cu noi în sală, în deplasări, online și în gând. Mulțumim sponsorilor și partenerilor, fără sprijinul cărora această poveste nu s-ar putea scrie”.
Clubul a adresat, de asemenea, mulțumiri speciale academiilor și structurilor sportive locale. Mesajul se încheie cu un angajament pentru viitor: „Povestea continuă. Suntem la început, dar împreună – echipă, suporteri și oraș – putem transforma acest drum într-unul mai puternic în 2026”.
Diana CĂRBUREAN
Post-ul Handbal: Final amar de tur pentru CSM Sighișoara apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Handbal: Final amar de tur pentru CSM Sighișoara
Credit autor: redactia.
