
Atleta Mădălina Florea va reprezenta cu mândrie clubul CSM Sighișoara la prestigioasa competiție Golden Trail World Series, care va avea loc în pitoreasca localitate Chamonix din Franța.
Duminică aceasta, Mădălina va purta culorile clubului sighișorean într-o etapă renumită a seriei, având de înfruntat un traseu provocator de 45 de kilometri, cu o diferență de nivel de 2.700 de metri.
„Pentru prima dată, voi alerga 45 de kilometri, cu 2.700 metri diferență de nivel. Va fi prima experiență și din acest motiv nu mă voi putea exprima în ceea ce privește rezultatul, dar voi da tot ce am mai bun, cu certitudinea că tot orașul meu mă susține”, a declarat Mădălina cu determinare.
Competiția va fi transmisă în direct pe Eurosport 1, duminică dimineața, începând cu ora 10:00. Pentru cei care dispun de aplicația Eurosport, cursa va putea fi urmărită integral de la ora 7:30.
„Vom fi cu toții în fața ecranelor, trimițându-i Madalinei toată energia necesară pentru a realiza, încă o dată, o performanță internațională de excepție, aducând astfel onoare României și clubului nostru”, se precizează pe pagina CSM Sighișoara.
(D.C.)
Sursa foto: Facebook/ CSM Sighișoara
Post-ul Sighișoreanca Mădălina Florea, la Golden Trail World Series în Chamonix apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Sighișoreanca Mădălina Florea, la Golden Trail World Series în Chamonix
Credit autor: redactia.