

Echipa de tenis de masă U10 din cadrul Clubului Sportiv Școlar (CSȘ) Târgu Mureș a obținut titlul național la proba pe echipe fete în cadrul concursului „Paleta de Argint”, desfășurat la Buzău. Este pentru prima dată în ultimii 13 ani când acest titlu revine în oraș. Echipa campioană a fost alcătuită din Ungvári Kriszta, Nagy Dóra, Stoica Mara și Fehér Tamara. După succesul din proba pe echipe, două dintre jucătoare, Ungvári Kriszta și Nagy Dóra, au ajuns și în finala individuală. În urma unui meci echilibrat, Nagy Dóra a câștigat medalia de aur, iar Ungvári Kriszta a obținut argintul.
La masculin, Costea Lucas, Chichermea Andrei și Kolumbán Kristóf au evoluat în faza calificărilor pe echipe, iar în proba individuală au ajuns pe tabloul principal, între primii 64 de jucători.
„Am sperat la medalie în acest concurs. În cele din urmă ne-am întors cu două medalii de aur și o medalie de argint. Au fost rezultate muncite, meritul este a acestor fete minunate” au declarat antrenorii echipei Ungvári Imola, Szász Fehér Orsolya și Andrea Huduşan. Mulțumiri au fost adresate și directorului Gyarmati Ferenc pentru sprijinul oferit.




(D.C.)
Post-ul Trei medalii pentru Târgu Mureș la „Paleta de Argint” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Trei medalii pentru Târgu Mureș la „Paleta de Argint”
Credit autor: redactia.

