Sport

VIDEO: ”Zi tot, cu Alex Toth!”. Reghineanca Izabella Demény, campioană mondială la Fitness

Reghineanca Izabella Demény, sportivă legitimată la Clubul Sportiv Universitar (CSU) Târgu Mureș și deținătoare a titlului de campioană mondială la Fitness IFBB (Junior Women Bikini, categoria 16-20 de ani, înălțimea sub 1,60 centimetri), a participa miercuri, 8 ianuarie, la emisiunea ”Zi tot, cu Alex Toth!”.

De la hobby la aur mondial

Emisiunea a fost realizată în Studioul Zi de Zi Live de către Alex Toth, redactorul șef al cotidianului Zi de Zi din Târgu Mureș, și a avut ca temă ”Povestea unei campioane mondiale din Reghin”.

”Fitness-ul l-am început acum patru ani, eram în clasa a IX-a și ca fiecare fată mi-am dorit să arăt mai bine, să slăbesc, să încerc ceva nou, și am început să mă duc la sală. De atunci nu m-am oprit”, a povestit sportiva reghineancă în vârstă de 19 ani antrenată de Radu Crișan.

După doi ani de mers constant la sală, Izabella Demény s-a legitimat la CSU Târgu Mureș și a început să participe la competiții, iar rezultatele nu au întârziat să apară, cele mai importante fiind următoarele: două locuri 1 la Campionatul Național (2023), locul 1 la Pro Nutrition Grand Prix (2023), două locuri 2 și un loc 3 la Miss & Mister Fitness (2023), locul 4 și medalie de bronz la Campionatul Mondial (2023), locul 3 la Campionatul European (2024), un loc 1 și două locuri 3 la Campionatul Național (2024), două locuri 1 la Cupa României (2024), un loc 1 la La Cupa Heredeu (2024) și un loc 1 la Campionatul Mondial, competiție care s-a desfășurat în Japonia, în decembrie 2024.

”Prima dată, toate fetele merg pe scenă și facem pozițiile obligatorii. Avem patru poziții obligatorii și de acolo suntem selectate, prima dată 15 fete, după care în runda a doua din 15 (concurente – n.a.) arbitrii aleg șase și cele șase fete sunt premiate”, a explicat Izabella Demény modul de desfășurare a Campionatului Mondial.

Secretele succesului

Referindu-se la secretele care stau la temelia performanței sportive, invitata lui Alex Toth a subliniat că determinarea și existența unui obiectiv clar sunt esențiale pentru obținerea rezultatelor foarte bune.

”Cred că așa trebuie să mergem la un concurs, încrezătoare și noi dacă facem tot ce ține de noi atunci nu trebuie să mergem cu frică. Doar să ne bucurăm și să ne distrăm”, a menționat Izabella Demény.

”Fără încredere nu se poate. Sportul m-a ajutat să am încredere în mine”, a adăugat campioana mondială.

În ceea ce privește antrenamentele, Izabella Demény a dezvăluit că în condiții obișnuite se antrenează cinci zile săptămânal.

”Am și zile de pauză, dar am cinci zile antrenamente, dar antrenamente cardio, de mers pe bandă, am în fiecare zi. Practic, mă duc în fiecare zi la sală”, a povestit sportiva care în prezent este studentă în anul I la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” Târgu Mureș, unde studiază Educație fizică și sport.

Un alt secret dezvăluit de campioana mondială din Reghin este alimentația rațională și sănătoasă, fără excese de niciun fel.

”Și înainte să încep sportul de performanță am ținut o dietă și de 15 ani îmi gătesc și am ținut dietă. Nu mi s-a părut așa de greu, pentru că îmi place să fac asta, îmi place să mănânc sănătos”, a punctat Izabella Demény.

Totodată, susținerea primită din partea familiei a fost un alt impuls important care a avut ca efect obținerea performanțelor pe plan sportiv.

”M-a ajutat enorm, ca să rămân puternică”, a conchis Izabella Demény, care activează și ca antrenoare la o sală de sport din ”Orașul viorilor”.

Arina TOTH

Post-ul VIDEO: ”Zi tot, cu Alex Toth!”. Reghineanca Izabella Demény, campioană mondială la Fitness apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: VIDEO: ”Zi tot, cu Alex Toth!”. Reghineanca Izabella Demény, campioană mondială la Fitness

Credit autor: redactia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button