
Alexia Ariana Precup, absolventă a Colegiului Național „Unirea” din Târgu Mureș, se numără printre cele două eleve din județul Mureș care au încheiat examenul de Bacalaureat 2026 cu media 10. Tânăra a fost una dintre șefele de promoție ale colegiului, iar înainte de soluționarea contestațiilor era singura candidată din județ cu media maximă.
Performanța școlară este completată de o implicare constantă în activități de voluntariat. Timp de mai mulți ani, Alexia a fost voluntar în cadrul Serviciului de Ambulanță Samaritanus, participând la acțiuni dedicate copiilor bolnavi de cancer, persoanelor aflate în suferință și comunităților defavorizate. Reprezentanții serviciului au felicitat-o pentru rezultatul obținut și au evidențiat compasiunea, responsabilitatea și respectul demonstrate în activitatea sa.
Alexia Precup s-a remarcat și în domeniul creativității științifice. Împreună cu Vlad Alexandru Ignat și Răzvan Azbe-Vâlcescu, a dezvoltat un kit prin care consumatorii pot verifica dacă mierea conține amidon, conservanți, glucoză sau alte impurități. Proiectul, realizat prin îmbinarea cunoștințelor de biologie și chimie, a ocupat locul al zecelea la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică, după ce echipa s-a calificat de pe prima poziție la etapa județeană.
Prototipul kitului a fost prezentat și Familiei Regale a României, cu ocazia unei vizite desfășurate la Colegiul Național „Unirea”.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Alexia Precup, eleva de 10 la Bac din Mureș: voluntar la ambulanță și coautoare a unui kit pentru testarea mierii
Credit autor: Punctul.
