
Problemele de funcționare ale sistemelor online ANAF afectează contribuabili și firme din România, în special în apropierea termenelor fiscale, potrivit unor sesizări făcute publice de consultantul fiscal Horațiu Hagiu, citat de StartupCafe.ro.
Expertul contabil din București susține că, în ultimele zile, contribuabilii s-au confruntat cu situații în care documente necesare pentru licitații nu au putut fi obținute la timp, conturi au rămas blocate deși taxele ar fi fost achitate la termen, iar unele impuneri din oficiu ar fi apărut pe fondul unor erori tehnice.
Unul dintre cazurile semnalate vizează un contribuabil care ar fi așteptat o săptămână eliberarea certificatului fiscal necesar pentru o licitație, cu riscul unor pierderi importante. Într-un alt caz, un contribuabil ar avea conturile blocate de trei zile pentru taxe și impozite plătite la termen, dar nealocate în sistem.
Horațiu Hagiu afirmă că problemele nu sunt izolate și că ar afecta zeci de mii de documente, certificate, popriri, contestații și decizii cu termene limită. Situația este semnalată după o perioadă în care utilizatori, antreprenori și contabili au reclamat funcționarea cu intermitențe a site-ului ANAF.
Potrivit sursei citate, dificultățile apar după lucrări de mentenanță anunțate de ANAF în perioada 5-8 iunie 2026 la infrastructura tehnică ce susține sistemele informatice ale Ministerului Finanțelor și ale Fiscului.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Blocaje la ANAF reclamate de contabili: contribuabili cu conturi poprite și documente fiscale întârziate
Credit autor: Punctul.
