
Omul de afaceri mureșean Remus Aurel Bența, proprietarul producătorului de materiale pentru construcții Daw Bența, se numără printre investitorii implicați într-un nou proiect rezidențial de amploare pregătit în zona Străulești din București.
Potrivit Profit.ro, proiectul este dezvoltat sub coordonarea Evergent Investments, fosta SIF Moldova, în parteneriat cu Remus Bența, Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, și Horia Ciorcilă, președintele și unul dintre fondatorii Băncii Transilvania. Planurile vizează, în ansamblu, realizarea a circa 1.000 de apartamente, valoarea de dezvoltare fiind estimată de publicație la aproximativ 70 de milioane de euro.
Prima etapă, denumită North Lake, este aproape de finalizarea procesului de autorizare, iar investitorii speră să înceapă construcția în cursul acestui an. Proiectul prevede patru corpuri de clădire cu câte nouă etaje și câte trei niveluri subterane. În subsoluri sunt prevăzute 613 locuri de parcare, iar aproape 40% dintre locuințe ar urma să fie apartamente cu trei camere.
Legătura proiectului cu județul Mureș este dată de Remus Aurel Bența, cunoscut prin grupul Daw Bența, cu sediul în Târgu Mureș. Acesta a cumpărat, împreună cu antreprenorul Vasile Armenean, o suprafață de aproximativ 1,4 hectare din terenul destinat dezvoltării, firma celor doi fiind deținută în părți egale.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Omul de afaceri mureșean Remus Bența, partener într-un mega-proiect imobiliar de circa 70 de milioane de euro în București
Credit autor: Punctul.
