Păpăraia de Gurghiu, un fel de mâncare specific zonei, a câştigat concursul de gătit al celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Văii Gurghiului, desfăşurat în acest sfârşit de săptămână pe platoul Fâncel din Munţii Gurghiului, în cadrul unei competiţii în care s-au întrecut gospodinele din patru localităţi.
Păpăraia câştigătoare a fost gătită după o reţetă originală, având ca ingrediente principale ouă de casă, carne şi cârnaţi din untură pusă la borcan, castraveţi covăsiţi, iar desertul care a însoţit-o a constat în urdă proaspătă adusă de la stână.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Păpăraia de Gurghiu a câştigat concursul de gătit al celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Văii Gurghiului
Credit autor: Punctul.

