
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează, în perioada 5–7 noiembrie 2026, cea de-a treia ediție a conferinței „Toward Precision Medicine in Multiple Sclerosis”, dedicată progreselor în diagnosticarea și tratarea sclerozei multiple.
Manifestarea va avea loc în Aula Facultății de Farmacie și va reuni medici și cercetători din România și din străinătate.
Tema ediției din acest an este rolul vârstei și al sexului în personalizarea tratamentului pacienților diagnosticați cu scleroză multiplă.
Specialiștii vor analiza modul în care aceste caracteristici pot influența evoluția bolii, răspunsul la tratament și riscul apariției reacțiilor adverse.
Programul va aborda inclusiv aspecte legate de fertilitate, sarcină și alăptare, importante în stabilirea strategiilor terapeutice pentru pacientele cu scleroză multiplă.
Primele două ediții ale conferinței au reunit peste 450 de participanți și mai mult de 40 de specialiști invitați.
Evenimentul este creditat cu 12 puncte de educație medicală continuă, iar taxa de participare este de 250 de lei. Înscrierile se realizează online, prin pagina oficială a conferinței.
Sursa: UMFST
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: Specialiști internaționali în neurologie se reunesc la Târgu Mureș pentru o conferință dedicată sclerozei multiple
Credit autor: Punctul.
