
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” (UMFST) din Târgu Mureş a lansat, marţi, competiţia interdisciplinară „Provocarea Palade pentru inovaţie” prin care studenţii sunt încurajaţi să propună proiecte sau soluţii inovatoare aplicabile în domeniul medical.
Potrivit UMFST, iniţiativa îşi propune să stimuleze curiozitatea, creativitatea şi colaborarea strânsă între tinerii cercetători, răspunzând unei întrebări esenţiale pentru viitorul sistemului medical: „Cum putem utiliza inteligenţa artificială pentru a îmbunătăţi medicina?”.
„Competiţia le oferă studenţilor oportunitatea unică de a valorifica perspective academice diferite şi de a transforma ideile teoretice în soluţii concrete pentru medicina viitorului. În această perioadă a demarat procesul de formare a echipelor. Pentru a fi eligibilă, fiecare echipă trebuie să fie alcătuită din trei studenţi care provin din cel puţin două facultăţi sau programe de studii diferite ale UMFST, indiferent de specializare. Activitatea de cercetare şi dezvoltare a proiectului se va desfăşura sub coordonarea unui cadru didactic din cadrul universităţii, care va avea rolul de mentor”, a arătat UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.
Conform regulamentului competiţiei, propunerile înscrise trebuie să se încadreze strict în tema ediţiei din acest an şi să vină cu o soluţie inovatoare, care să prezinte un potenţial real de aplicare practică în domeniul medical.
Punctul
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: UMFST lansează „Provocarea Palade” pentru crearea de soluţii inovatoare cu aplicabilitate în medicină
Credit autor: Punctul.
