

CSM Sighișoara își așteaptă suporterii duminică, 21 septembrie, de la ora 17:30, în Sala „Radu Voina”, pentru prima partidă pe teren propriu din actualul sezon al Ligii Zimbrilor. Echipa pregătită de staff-ul sighișorean va întâlni formația ACS HC Buzău 2012, într-un nou duel de handbal.
Prețul biletelor pentru meci este de 30 de lei pentru adulți, respectiv 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Abonații au acces gratuit. Totodată, sunt puse la dispoziție abonamente pentru sezonul 2025/2026, care asigură loc rezervat în tribune și intrarea liberă la toate partidele disputate pe teren propriu. Abonamentele se pot achiziționa de luni până vineri, între orele 9:00 și 17:00, direct la Sala „Radu Voina”. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0741.831.279.
Concurs pentru abonați
La pauza meciului de duminică va avea loc o tombolă dedicată abonaților. În cadrul acesteia, vor fi puse în joc mai multe premii: două tricouri oficiale de joc, două tricouri de încălzire și două eșarfe „CSM Promovare”. Extragerea este realizată cu sprijinul Asociației Clubului Sportiv Municipal Castrum Sex. Organizatorii anunță și o inițiativă specială. La intrare va fi amplasată o urnă pentru donații, fondurile strânse urmând să fie folosite pentru schimbarea suprafeței de joc din Sala „Radu Voina”. Cei care doresc să contribuie o pot face și prin transfer bancar, în contul:
IBAN: RO63 BRDE 270S V620 0929 2700
Titular: Asociația Clubul Sportiv Municipal Castrum Sex
Conducerea clubului transmite că orice contribuție aduce sala mai aproape de standardele necesare unei competiții de nivel înalt și unei experiențe mai bune pentru sportivi și public.
(D.C.)
Post-ul CSM Sighișoara joacă duminică primul meci acasă din Liga Zimbrilor apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
Aceasta stire este preluata.
Sursa articolului: CSM Sighișoara joacă duminică primul meci acasă din Liga Zimbrilor
Credit autor: redactia.
