Știri

Elveția finanțează un proiect social de 1,25 milioane de franci pentru romii din Târgu Mureș

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Târgu Mureș de joi urmează să intre un proiect de hotărâre privind participarea la proiectul „Implementarea serviciilor comunitare integrate în zonele urbane marginalizate din Târgu Mureș, locuite de comunități vulnerabile, cu o prezență ridicată a cetățenilor defavorizați de etnie romă”, finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român, Programul de Incluziune Socială.
Proiectul a fost depus spre finanțare în urma unei hotărâri de Consiliu Local adoptate încă din octombrie 2025, iar acum este necesară aprobarea participării efective a municipiului la implementarea lui. Obiectivul proiectului este creșterea incluziunii sociale și îmbunătățirea calității vieții grupurilor vulnerabile din Târgu Mureș, cu accent pe comunitatea marginalizată de pe strada Dealului, care numără 851 de locuitori și 147 de gospodării. Documentul precizează că modelul de intervenție propus ar putea fi ulterior extins și în celelalte patru zone urbane marginalizate identificate în municipiu.
Referatul detaliază șase obiective specifice ale proiectului: actualizarea diagnozei sociale a comunității și elaborarea unor planuri de intervenție individuale și comunitare; operaționalizarea unui pachet minim de asistență socială, prin activarea unei echipe comunitare integrate și amenajarea unui punct de igienă în cadrul Centrului multifuncțional „Balog Peter”; asigurarea accesului la servicii integrate de educație, sănătate, sprijin psihosocial și ocupare; înființarea unui punct de informare juridică pentru facilitarea accesului la drepturi; stimularea participării comunitare prin grupuri de acțiune și metode precum teatrul social sau fotografia participativă; și, în final, formarea profesională a specialiștilor implicați în intervenția socială.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Elveția finanțează un proiect social de 1,25 milioane de franci pentru romii din Târgu Mureș

Credit autor: Maria Manu.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button