Știri

Târgu Mureș și Debrecen – o nouă punte de cooperare între cele două orașe

Acordul de cooperare dintre Municipiul Târgu Mureș și Municipiul Debrecen a fost semnat astăzi, 19 septembrie 2026, în cadrul unei ceremonii găzduite de Sala Oglinzilor a Palatului Culturii din Târgu Mureș, de către Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș, și Dr. Papp László, primarul municipiului Debrecen.
Prin semnarea documentului, cele două orașe își asumă dezvoltarea unei colaborări active în domenii precum cultura, educația, turismul, economia, sportul și administrația locală, prin schimburi de experiență, inițiative și proiecte comune.
La ceremonie au participat Kovács Mihály Levente, viceprimarul municipiului Târgu Mureș, reprezentanți ai celor două administrații locale, precum și reprezentanți ai societății civile.
Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a subliniat că momentul semnării reprezintă mai mult decât formalizarea unei relații instituționale – este începutul unei colaborări care trebuie să se transforme în proiecte și oportunități reale pentru cele două comunități.
„Sper ca, peste câțiva ani, să ne amintim nu doar de documentul pe care l-am semnat, ci de tot ceea ce s-a născut din el. Ne dorim să colaborăm pe domeniul cultural, al educației, turismului, economiei, sportului și în administrarea orașelor noastre. Fiecare asemenea relație este o nouă punte, iar podurile au sens doar dacă le folosim”, a transmis primarul Soós Zoltán.
Punctul


Aceasta stire este preluata.

Sursa articolului: Târgu Mureș și Debrecen – o nouă punte de cooperare între cele două orașe

Credit autor: Punctul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button